skip to main |
skip to sidebar
Dragostea. . . este chioara pentru unii si oarba pentru altii. Ai putea fi tentat sa crezi ca daca nu e oarba, inseamna ca nu e dragoste. Este, dar e distructiva. Pentru ca dragoste oarba nu inseamna a iubi o persoana indiferent de ce defecte are, inseamna a iubi o persoana, nevrand sa-i vezi deloc defectele. Si iti dai seama ca e distructiva abia atunci cand persoana iubita nu mai este langa tine si constati ca te-a lasat in mijlocul unei balti cu apa murdara si statuta, plina de noroi si peste tot in jurul tau sunt numai gunoaie. Dragostea este oarba pentru unii atunci cand refuza cu desavarsire sa vada fiinta de langa exact asa cum este, invaluind-o intr-o aura de zeitate la care se inchina ca la o icoana si ii suporta, ii accepta si isi insuseste toate parerile si convingerile ca fiind ale sale, ajungand sa creada ca acesta este de fapt si felul sau de a gandi. Brusc isi pierde personalitatea, rationamentul, prietenii. Pentru ca se schimba la 360 de grade. Daca se intampla asta, inseamna ca persoana mult iubita te manipuleaza voit, desi nu face niciun semn care sa tradeze acest gest. Si astfel tu plutesti pe un norisor in lumea ta, considerand ca totul e mai mult decat OK. Ei bine, nu e chiar asa.
Dragostea nu consta in a sta in c***l acelei persoane non-stop si a-i face mereu pe plac. Si acum vei interveni, spunand ca: "Dar nu stam mereu impreuna! Abia daca ne-am mai vazut zilele astea, adica na, nu prea a avut chef, dar e OK, inteleg. . ." Hai sa-ti vand un pont sau mai bine, ti-l dau pe gratis: cand cineva iti spune ca nu are chef sa va vedeti, iar atunci cand iesiti are pata pusa pe tine, nu ii convine nimic, isi da ochii peste cap, ii displace absolut tot la tine in acea zi, de la cum te-ai imbracat la cum stai pe scaun, inseamna ca ceva nu este in regula. Iar daca intrebi ce are si iti spune: "Nimic" si observi ca in prezenta ta se agita fara rost, este si mai clar ca se intampla ceva in relatia ta. Daca te iubeste, de ce faptul ca se afla in compania ta o/il enerveaza ? Nu te mai gandi ca poate are o zi proasta, cu totii avem, dar nu ne descarcam pe cei dragi si, mai ales, le spunem motivul pentru care suntem nervosi.
Este mai bine sa fii chior in dragoste, pentru ca asa poti vedea si cunoaste persoana pe care o iubesti, esti constient(a) de defectele ei, reusesti sa creezi o relatie armonioasa bazata pe incredere (cu faptele de rigoare care ti-o dovedesc), discutii in contradictoriu (care sunt mai sanatoase decat un "Da iubi, facem cum vrei tu" spus mereu), sentimente reciproce (si ele bazate pe fapte).
Nu lua iubirea s-o transformi intr-un ideal creat de tine, pe ce ai vazut tu in filmele siropoase. Iubirea este armonia, iar armonia inseamna echilibru si echilibrul este si bine si rau. Nu te stradui sa accepti orice intr-o relatie , pentru ca asa crezi tu ca e bine, ca poate asa va fi armonie. va fi o armonie falsa pe care tu nu ai cum sa o vezi, pentru ca esti orbit. Macar deschide un ochi sa vezi cum stau lucrurile, poate ii vei deschide apoi pe amandoi, uimit(a) fiind de ceea ce vezi sau ii vei inchide la loc, ingrozit(a) fiind de ceea ce vezi. Pentru ca indiferent de ce vei vedea, lucrurile nu sunt atat de roz pe cat le credeai.
"Fiind baiet femei cutreierai
Si te culcai ades sub sanul lor,
Iar bratul drept sub fund tu ti-l puneai
S-auzi cum ea geme-ncetisor
Un geamat lin trecea din geam in geam
Si un miros venea in dormitor.
Astfel ades tu nopti intregi ai mas
Bland inganat de-al gemetelor glas."
(adaptare dupa prima strofa din "Fiind baiet paduri cutreieram" al lui Eminescu, in speranta ca maine. . . vei avea ambii ochi larg deschisi, ca un lemurian) .
Ajungi la un moment dat in viata ( sau de mai multe ori daca esti genul de fluturas ) la acele DOUA cuvinte care pot strica totul daca sunt spuse prea devreme sau dimpotriva, pot "lega" lucrurile mai bine. Iti sunt des spuse? Sau le spui des?
"Te iubesc."
"Si eu."
Si tu ce? Unde-i verbul din raspunsul tau?
Cand stii care-i momentul pentru a spune asta? Risti ca cel de langa sa se uite la tine foarte mirat, pentru ca in urmatoarele 3 secunde sa te ia in brate si sa nu-ti spuna nimic, iar asta e un semn clar ca nu simte acelasi lucru. Si atunci ti-ai fi dorit sa nu fi scos porumbelul pe gura. Se poate ca el/ea sa se uite in alta parte si apoi sa-si mute privirea asupra ta si sa te minta (obligat de situatia de a nu te rani sau a nu te face sa te simti prost) ca te iubeste. Ce varianta din cele de mai sus alegi? Tacerea sau minciuna?
Niciuna desigur.Esti genul care asteapta ca celalalt sa zica primul. Nu de alta, dar vrei sa fii sigur de sentimentele sale, tii la orgoliul tau si nu-ti permiti sa te "faci de ras" , desi oamenii indragostiti sunt cei mai caraghiosi si spun asta pentru ca ii consider simpatici, nu prosti.
Sau poate te incadrezi in categoria celor ce se tem. Suna malefico-pompos, dar atunci cand un om e de parere ca nu trebuie sa spuna "Te iubesc" , desi iubeste in interiorul sau, inseamna ca ii este frica sa-si asume acele sentimente. Ar avea pentru el o insemnatate prea mare care l-ar pune pe ganduri, l-ar speria si ar fugi. Cuvintele acestea reprezinta materializarea iubirii, iar el/ea vrea sa para incapabil(a) de iubire, nu vrea sa se indragosteasca, considerand ca asta nu ar insemna decat pierderea capului si castigarea unei slabiciuni. Ori, dorind ca imaginea sa fie cea a unei persoane puternice, sustine ca iubirea si afirmarea acesteia il/o fac sa fie vazut(a) ca pe un om slab in fatza altora, iar acest lucru nu il poate permite in veci.
Inca un motiv pentru care nu vrea sa rosteasca "cuvintele magice" este pentru ca se teme sa nu si-o ia in bot. Dar ghici ce? Asta nu-i o noutate; cu totii ne temem. Insa unora le mai place sa-si mai arate si latura umana, nu doar pe cea de Robocop. (Am evitat sa rostesc "Superman" pentru ca pana si el i-a zis "Te iubesc" lui Lois Lane).
Poate nu ai observat, dar ploaia are acelasi miros, indiferent de anotimp. Are un miros de praf amestecat cu umezeala. Miroase a Bucuresti. Si-mi place, insa numai atunci cand sunt acasa si deschid larg geamul in timp ce ploua, iar stropii de apa creeaza diverse sunete in baltile din gropile asfaltului.
Suntem doua sunete ciudate ce impreuna se aud bine. Le auzi, iti par cunoscute, dar nu le stiai decat luate separat. Ne gasesti in sunetul ploii, dar numai in acei doi stropi identici. Ca doi magneti, ne atragem atunci cand vrei sa ne separi. Nu ca Soarele si Luna care habar nu au de existenta celuilalt. Ca doi oameni, luminam o incapere sau cautam intunericul pentru a ne descoperi mai bine sub cearceaf. Ca doua cupe din inghetata ta preferata cand sunt 40 de grade afara, ne topim unul dupa celalalt. Ca doi nori, plutim cand suntem impreuna. Ca doua stele, privirile noastre sclipesc atunci cand ne uitam unul la altul. Cine suntem? Cea mai buna prietena a ta si cel mai bun prieten al tau. . . Oare vei ghici?
Automat cand citesti, descoperi ca unele roluri ti se potrivesc precum o manusa. Dar oare cate manusi incap pe o singura mana? Una si jumatate.
Rolul de cuceritor devine rol fatal cand li se potriveste fetelor si chinuie un baiat prin metode psihice. Cuvintele joaca un loc important. Alaturi de amintiri si de invocarea lor duc la schimbarea deciziei persoanei de langa. El se intoarce la ea. Pentru a suta mia oara. Coltii ei de fiara ranjesc diabolic pana si in lumina soarelui, pentru ca nu se fereste sa-si arate adevarata fatza. E satisfacuta. El, cu chip de leu, dar cu interior de gazela, zambeste timid. Mai are unele momente de luciditate si ia decizia finala, insa tot pentru a suta mia oara. Scenariul asta deja devine monoton. Nu mai atrage pe nimeni, ba chiar e enervant si nu mai vrei sa-l vezi, tot cam asa, pentru a suta mia oara. Insa ei doi, actorii principali, sunt mult prea prinsi de joc pentru a observa asta. Poate cand luminile se vor stinge, costumatiile vor fi date jos, iar odata cu ele si rolurile de cuceritoare-sfarma-inimi si de cucerit-lasat-sa-i-se-sfarme-inima.
De ce una si jumatate? Pentru ca o inima ai tu, dar jumatate preferi sa o dai. . .
Alarma de la telefon suna iar. Ca de fiecare data. Parca ar da tonul la o noua zi plina de monotonie, fara nimic special, fara nimeni.
Ma dau jos din pat si-mi incep monologul de injuraturi. Da, "foarte feminin" ( ca sa citez o persoana draga mie). Insa a ajuns sa-mi fie sila de tot, de toti, de toate, de mine. E asa de prafuit totul.....Sentimentele mele sunt undeva departe de prezent, aranjate intr-un trecut ale carui enigme nici pana astazi nu le-am descifrat. Pentru ca tine de acei oameni pentru care am avut sentimente. Si care in momentul in care au plecat. . . .PUF! M-am facut mica.
Si nimic nu a mai fost la fel. Nici macar eu. Superficialitatea a pus stapanire pe mine. Pentru ca asta am invatat in ultimii ani gratie sentimentelor. Sa fi facut un bilant al relatiilor? Sa fi numarat finalurile cu despartiri urate, pe cei care m-au inselat, pe cei care m-au mintit, pe cei carora nu le-a pasat? Nu. Ce rost ar fi avut? M-ar fi facut sa ma simt si mai nefericita. Asa ca m-am transformat in ei. Am inselat, am mintit, nu mi-a pasat, am fost rece, indiferenta, ipocrita.
Nu sunt Eminescu sa scriu versuri in care sa-mi deplang iubirea neimpartasita din trecut sau asteptarea lui Fat-Frumos pe un cal alb intr-un viitor ce pare a fi la ani-lumina departare de mine. O relatie m-ar salva de superficialitatea asta. Si sunt confuza, caci pentru asta, mai trebuie sa sune alarma Dumnezeu stie cate zile la rand. E deja 4 dimineata. . . Mai sunt doar cateva ore. Tic-tac, tic-tac.
Poate ar fi momentul sa ma intreb. Sa ma indoiesc de capacitatea mea de a avea o relatie. Toate au fost un esec, pentru ca de vreme ce acestea s-au incheiat nu pot spune ca au fost de succes. Nu ma pot hotara pentru asa ceva. De ce? Nu stiu. E ca si cum simt ca mi se taie craca cu libertate de sub picioare. Si nu vreau sa renunt la asa ceva. Pe de alta parte, unele persoane iti demonstreaza ca te merita. Si tu ce faci? Eu nu fac nimic. . . Nu ma agit, nu arat ca imi displace, dar nici ca imi place. Stiu doar ca e acolo cineva, ma consoleaza gandu' asta. Si pe altcineva il chinuie. Si sunt constienta de asta. Dar tot nu fac ceva. . . Si timpu' trece si eu astept sa treaca ori in favoarea mea ori in defavoarea mea. Asteptarea moarte n-are. Incercarea moarte n-are. Ba tind sa cred ca asteptarea se cam duce, e pe final. Imi "place" s-o lalai. Nu pun capat la nimic direct. O iau si o duc pana intr-un punct mort in care tu singur vrei sa scapi. Ma contrazic singura si de asta nu am pretentia sa ma intelegi. Se numeste "a nu stii ce vrea" sau "confuzie" sau "dracu' mai stie cum" . Nu am chef sa ma afund in cuvinte, vise sau ganduri. Am facut asta prea mult. Incepem cu dreptul acum?
Dar in cateva minute se va face frig iar. Nu-ti doresti asta, insa nu conteaza ce iti doresti tu. Inima ta nu ti-a fost smulsa din piept, ti-ai daruit-o. Ai vrut sa aibe altcineva grija de ea. Dar nu te-ai gandit niciodata cum va fi cand iti va fi inapoiata? La ce te gandesti acum? La ce te vei gandi maine? Tot la ea? De ce? Viitorul devine prezent si prezentul, inevitabil, trecut. Trecutul in ce se transforma? In amintiri. In amintirile tale, pe care doar tu si inca o persoana le-ati trait pentru ca ati fost "voi". Ele sunt ce va leaga de acum inainte si ce va vor lega totodata. Dar sunt doar un trecut fortat sa devina prezent in mintea noastra.
Noi nu murim de febra galbena. Noi murim de cancer si de stres. Totul are chimicale, E-uri si alte chestii cancerigene. Dar noi le facem. Noi ne otravim singuri. Noi ne semnam sentinta. Si tot noi ne imbolnavim si sufletul. Eu pe al tau, tu pe al meu. Dar ce, ne pasa? Stim ca facem rau si totusi facem in continuare. Punem un ambalaj frumos la exterior si mintim despre continut. Mintim ori pentru ca ne place foarte mult acea persoana, ori pentru ca nu mai vrem s-o ranim. Pentru ca nu poti sa-i spui STOP. Si atunci te uiti in oglinda si ti se pare ca vezi ultimu' om. Condamni pe ceilalti ca sunt ipocriti, dar tu esti exact ca ei.
Imi pare rau sa creez iluzii ce par foarte adevarate. Dar tine minte: cuvintele nu sunt totul! Asa ca asta ar trebui sa-ti dea de gandit. Sa-i spun marturisire? Sa-i spun lasitate? Sau sa ma prefac din nou ca naratorul inventeaza si ca nu e acelasi cu autorul? Combina-le pe toate si vezi ce iese. Iese ce sunt si impotriva a ceea ce lupt sa fiu. Ma condamni? Te regasesti in mine? Da. Nu. Tu esti mai presus. Tu ai principii. Eu ma adaptez in functie de situatie. Eu nu sunt tu. Am fost noi. Am fost.
Mereu e asa si vreau sa stiu cat timp o sa fie. Oare o sa fie ceva mai presus daca trec de pragul asta? Bine ca-mi vorbesc mie astia la televizor despre dintii sensibili; despre inima sensibila nu stie nimeni sa dea din gura? Pai hai ca spun eu atunci! Se duce! Se face bucati si se duce! Se curata, se prapadeste, ramane cu sechele si nu avem medic pentru asa ceva, sa repare gaurile din inima.
Avem timpul, dar e dureros. Te sfasie cand trece pe langa tine. Asa e el. Iti da raspunsul la orice. Trebuie doar sa astepti. Nu e foarte placuta asteptarea, insa ce altceva poti face? Intr-o relatie sunt 2 intotdeauna. Daca ne referim la ceva stabil, desigur. Daca nu, se intelege de la sine ca mai incerci sa bagi niste amatori pe acolo. Bun. Inceputul unei relatii este foarte. . . Nici nu stiu cum. Sunt o mie de adjective. De retinut ca inceputul este. Si atat. E frumos, e greu, e curios, e ciudat, spune multe despre tine ca persoana, etc. Nu ne mai batem capul cu asta. Ne batem inima la final. Pentru ca exista un final in toate. C-asa-i in tenis. Nu ne intereseaza cum este finalul. De retinut ca finalul este. Si atat. "Mijlocul unei relatii este cel care conteaza. Trebuie insa sa ai o intuitie a naibii de buna sa-ti dai seama de cum este cu adevarat cel de langa tine. Plus de asta, cine suntem noi, cine esti tu, cine sunt eu sa frang inimi, sa frangi inimi, sa frangem inimi? Oare e ceva ce facem cu placere sau pur si simplu nu dam doi bani pe cel de langa, ceva gen: "Aaa, ma doare undeva, nu mai merge ca e nu-stiu-cum si nu face nu-stiu-ce si ma freaca la creier!" Urmeaza intrebarea de baraj: Si atunci DE CE ai vrut sa fii cu ea/el? Credeai ca aveti ceva in comun si constati ca nu e chiar asa. Sau a fost ceva de moment. Sau te-ai gandit ca da bine la C.V. Sau vroiai altceva in esenta.
Stii ceva?
..........................................................
Plm, am uitat. :-??
Te-a mancat undeva sa aprinzi lumina ! Stii ca nu pot dormi daca a doua zi trebuie sa ma trezesc de dimineata, indiferent de scopul trezirii mele. Asa ca acum imi selectez gandurile pentru a le pune pe hartie. Realizezi ca nu notez si nu pun la indemana gandurile mele pentru a fi citite exact, asa cum sunt ele. Motive sunt multe: 1. ar fi prea alandala, n-ai intelege nimic, sar de la o idee la alta; 2. ar fi prea sincere, adevarul nu face bine in unele cazuri; 3. ai stii prea multe despre mine. Si nu vreau asta.
Constat ca ultimele doua motive vorbesc de la sine despre ce fel de persoana sunt. Da, imi ascund adevaratele ganduri. Prin urmare imi ascund si sentimentele. In concluzie, ma ascund si eu. De cine? Nu stiu, poate de tine. De ce crezi ca as da la o parte perdeaua facuta de mine din cuvinte pentru a te lasa sa ma vezi asa cum sunt? Poate te-ai speria. . .poate nu ai stii sa apreciezi.
Toamna le da furca oamenilor. Mie-mi da o zi in care m-am nascut. Si automat imi vin prin cap momentele mai importante care au trecut timp de un an. 9 luni irosite, 3 luni de vara. Bilant: nesatisfacator. Puteau fi 12 luni de vara.
Cunosti starea aia de "statuie"? Nu te intereseaza absolut nimic din jurul tau, esti indiferent, parca ai fi un robotel, faci unele lucruri pentru ca asa te-ai obisnuit. Gen tu esti aici, da mintea ta nu e. E PA! E in concediu. O cunosti, cum dracu' sa n-o cunosti! Mereu apare dupa un soc, mai mult sau mai putin vizibil in ochii celorlalti (depinde ce lasi sa se vada).
Lucrurile o pornesc incet. Nu stiu cat de sigur. (Din experienta am aflat ca nimic nu e sigur pe lumea asta. Absolut nimic. Asa ca nu mai fac afirmatii pentru viitor. Nu stiu viitorul si nici nu ma mai intreb cum va fi. Cu atat mai putin sa mi-l planuiesc pas cu pas.) De obicei depinde si de ceilalti. Acum e linistea de dupa furtuna. Si incerc sa o pastrez, dar ma stiu cum sunt.
Iar ploua afara.
