skip to main |
skip to sidebar
Alarma de la telefon suna iar. Ca de fiecare data. Parca ar da tonul la o noua zi plina de monotonie, fara nimic special, fara nimeni.
Ma dau jos din pat si-mi incep monologul de injuraturi. Da, "foarte feminin" ( ca sa citez o persoana draga mie). Insa a ajuns sa-mi fie sila de tot, de toti, de toate, de mine. E asa de prafuit totul.....Sentimentele mele sunt undeva departe de prezent, aranjate intr-un trecut ale carui enigme nici pana astazi nu le-am descifrat. Pentru ca tine de acei oameni pentru care am avut sentimente. Si care in momentul in care au plecat. . . .PUF! M-am facut mica.
Si nimic nu a mai fost la fel. Nici macar eu. Superficialitatea a pus stapanire pe mine. Pentru ca asta am invatat in ultimii ani gratie sentimentelor. Sa fi facut un bilant al relatiilor? Sa fi numarat finalurile cu despartiri urate, pe cei care m-au inselat, pe cei care m-au mintit, pe cei carora nu le-a pasat? Nu. Ce rost ar fi avut? M-ar fi facut sa ma simt si mai nefericita. Asa ca m-am transformat in ei. Am inselat, am mintit, nu mi-a pasat, am fost rece, indiferenta, ipocrita.
Nu sunt Eminescu sa scriu versuri in care sa-mi deplang iubirea neimpartasita din trecut sau asteptarea lui Fat-Frumos pe un cal alb intr-un viitor ce pare a fi la ani-lumina departare de mine. O relatie m-ar salva de superficialitatea asta. Si sunt confuza, caci pentru asta, mai trebuie sa sune alarma Dumnezeu stie cate zile la rand. E deja 4 dimineata. . . Mai sunt doar cateva ore. Tic-tac, tic-tac.
Poate ar fi momentul sa ma intreb. Sa ma indoiesc de capacitatea mea de a avea o relatie. Toate au fost un esec, pentru ca de vreme ce acestea s-au incheiat nu pot spune ca au fost de succes. Nu ma pot hotara pentru asa ceva. De ce? Nu stiu. E ca si cum simt ca mi se taie craca cu libertate de sub picioare. Si nu vreau sa renunt la asa ceva. Pe de alta parte, unele persoane iti demonstreaza ca te merita. Si tu ce faci? Eu nu fac nimic. . . Nu ma agit, nu arat ca imi displace, dar nici ca imi place. Stiu doar ca e acolo cineva, ma consoleaza gandu' asta. Si pe altcineva il chinuie. Si sunt constienta de asta. Dar tot nu fac ceva. . . Si timpu' trece si eu astept sa treaca ori in favoarea mea ori in defavoarea mea. Asteptarea moarte n-are. Incercarea moarte n-are. Ba tind sa cred ca asteptarea se cam duce, e pe final. Imi "place" s-o lalai. Nu pun capat la nimic direct. O iau si o duc pana intr-un punct mort in care tu singur vrei sa scapi. Ma contrazic singura si de asta nu am pretentia sa ma intelegi. Se numeste "a nu stii ce vrea" sau "confuzie" sau "dracu' mai stie cum" . Nu am chef sa ma afund in cuvinte, vise sau ganduri. Am facut asta prea mult. Incepem cu dreptul acum?
Dar in cateva minute se va face frig iar. Nu-ti doresti asta, insa nu conteaza ce iti doresti tu. Inima ta nu ti-a fost smulsa din piept, ti-ai daruit-o. Ai vrut sa aibe altcineva grija de ea. Dar nu te-ai gandit niciodata cum va fi cand iti va fi inapoiata? La ce te gandesti acum? La ce te vei gandi maine? Tot la ea? De ce? Viitorul devine prezent si prezentul, inevitabil, trecut. Trecutul in ce se transforma? In amintiri. In amintirile tale, pe care doar tu si inca o persoana le-ati trait pentru ca ati fost "voi". Ele sunt ce va leaga de acum inainte si ce va vor lega totodata. Dar sunt doar un trecut fortat sa devina prezent in mintea noastra.
Noi nu murim de febra galbena. Noi murim de cancer si de stres. Totul are chimicale, E-uri si alte chestii cancerigene. Dar noi le facem. Noi ne otravim singuri. Noi ne semnam sentinta. Si tot noi ne imbolnavim si sufletul. Eu pe al tau, tu pe al meu. Dar ce, ne pasa? Stim ca facem rau si totusi facem in continuare. Punem un ambalaj frumos la exterior si mintim despre continut. Mintim ori pentru ca ne place foarte mult acea persoana, ori pentru ca nu mai vrem s-o ranim. Pentru ca nu poti sa-i spui STOP. Si atunci te uiti in oglinda si ti se pare ca vezi ultimu' om. Condamni pe ceilalti ca sunt ipocriti, dar tu esti exact ca ei.
Imi pare rau sa creez iluzii ce par foarte adevarate. Dar tine minte: cuvintele nu sunt totul! Asa ca asta ar trebui sa-ti dea de gandit. Sa-i spun marturisire? Sa-i spun lasitate? Sau sa ma prefac din nou ca naratorul inventeaza si ca nu e acelasi cu autorul? Combina-le pe toate si vezi ce iese. Iese ce sunt si impotriva a ceea ce lupt sa fiu. Ma condamni? Te regasesti in mine? Da. Nu. Tu esti mai presus. Tu ai principii. Eu ma adaptez in functie de situatie. Eu nu sunt tu. Am fost noi. Am fost.
